DAMIAN DRĂGHICI, cum nu l-ai cunoscut! Și-a colindat cu naiul părinții, care nu mai sunt
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Reportaj » Basescu ar putea fi anchetat pentru talharie, insulta si rasism

Basescu ar putea fi anchetat pentru talharie, insulta si rasism

De: Cancan 22/05/2007 | 00:00
Basescu ar putea fi anchetat pentru talharie, insulta si rasism

Scandal. Dupa gestul incalificabil de a spune despre o ziarista ca e „o tiganca imputita”, presedintele va fi audiat la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, iar cazul va fi dezbatut si in CRP Bogdan Tiberiu Iacob Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii va trimite citatii presedintelui Traian Basescu si jurnalistei postului Antena 1, careia i-a luat telefonul, pentru a-i audia in legatura cu acest aspect, precum si pentru modul in care i s-a adresat seful statului. CNCD a fost sesizat cu privire la incidentul de sambata dupa-amiaza, 19.05.2007, cand Traian Basescu, presedintele Romaniei, a smuls telefonul unui reporter al postului Antena 3, care-l filma in timp ce acesta era la cumparaturi, adresandu-i-se cu apelativul „pasarica”, iar mai apoi etichetand-o drept „tiganca imputita”. De asemenea, Colegiul Director a fost sesizat si cu privire la aspectele referitoare la considerarea jurnalistei drept „tiganca imputita”, se arata intr-un comunicat de ieri al CNCD. „Conform procedurii legale, Colegiul Director a stabilit data audierii partilor pentru maine, ora 10.00, urmand sa trimita citatii in cursul zilei de astazi”, a adaugat sursa citata.

CRP dezbate azi cazul

Clubul Roman de Presa (CRP) va discuta azi, in Consiliul de Onoare, incidentul de sambata dintre presedintele Traian Basescu si reporterul Antena 1, a declarat ieri, pentru NewsIn, presedintele CRP, Cristian Tudor Popescu. Reprezentantul jurnalistilor de la Antena 1 in cadrul CRP, Adelin Petrisor, va prezenta azi cazul in cadrul Consiliului de Onoare, iar CRP va lua o pozitie oficiala in legatura cu acest incident. Popescu a declarat, pentru NewsIn, ca CRP va lua pozitie vizavi de acest caz azi, dar parerea lui este ca presedintele Traian Basescu a comis mai multe infractiuni care se regasesc in Codul Penal. „Parerea mea, in calitate de jurnalist, este ca presedintele Traian Basescu a comis un potpuriu de faradelegi, precum talharie si agresiune fizica asupra reporterului Antena 1 care isi facea datoria, dar si ura de rasa, prin expresia inregistrata de telefon „tiganca imputita?”, a declarat presedintele CRP, Cristian Tudor Popescu.

Basescu prezinta scuze

Presedintele Traian Basescu „o roaga pe doamna Andreea Pana sa accepte scuzele sale sincere pentru situatia creata” si regreta ca o expresie nepotrivita, folosita intr-o convorbire privata, a devenit publica provocand un „nemeritat prejudiciu moral” acesteia, informeaza Valeriu Turcan. Purtatorul de cuvant al lui Traian Basescu, Valeriu Turcan, a remis, ieri, presei, un comunicat de presa, pe care il prezentam integral: „Presedintele Traian Basescu regreta ca o expresie nepotrivita, folosita intr-o convorbire privata, desfasurata in autoturismul pe care il conducea, a devenit publica, provocand un nemeritat prejudiciu moral dnei Andreea Pana, reporter la postul de televiziune Antena 1. In acest context, presedintele o roaga pe d-na Andreea Pana sa accepte scuzele sale sincere pentru situatia creata. Formula mentionata, utilizata sub imperiul unei stari de maxima presiune publica si mediatica, nu reprezinta in nici un caz atitudinea presedintelui Basescu fata de comunitatea rroma din tara noastra, careia ii respecta identitatea si ii apreciaza aportul la viata democratica a societatii romanesti”.

PIN cere interventia Parchetului

Vicepresedintele PIN Lavinia Sandru cere Parchetului General sa inceapa cercetarile in cazul Basescu-Pana si considera ca audierile celor doi la CNCD, „ca urmare a folosirii cuvintelor „tiganca imputita” de catre Traian Basescu”, sunt „extrem de necesare”, informeaza PIN. Partidul considera ca se acrediteaza, „in mod fals, ideea ca Traian Basescu ar fi confiscat telefonul jurnalistei”. In comunicat se mentioneaza ca actiunea de confiscare este „o competenta speciala a unor organe ale statului, cum ar fi : Parchetul, instantele de judecata, organele fiscale sau vamale” si ca „institutia Presedintiei nu are nici un fel de competente in confiscarea de bunuri”. „Prin urmare, institutiile statului trebuie sa cerceteze si sa stabileasca daca Traian Basescu, in calitatea lui de cetatean, nu a procedat conform art. 208, 209, 211 din Codul Penal: „luarea unui bun mobil din posesia sau detentia acestuia, fara consimtamantul acestuia”, „furtul savarsit intr-un loc public”, „furtul savarsit prin intrebuintare de violente sau amenintari”. Aceste fapte se pedepsesc, dupa caz, cu inchisoare de la 1 la 20 de ani”, se arata in comunicat.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Andreea Bănică, aproape dezgolită pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine! Artista nu se sfiește să pozeze provocator, la 46 de ani
Andreea Bănică, aproape dezgolită pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine! Artista nu...
„Nu mă aşteptam să fie vândute atât de multe”. Revista în care campioana mondială a apărut doar cu o pereche de mănuşi pe ea a scris istorie
„Nu mă aşteptam să fie vândute atât de multe”. Revista în care campioana mondială a...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Un preparat scump în meniurile de azi din întreaga lume, hrana de bază a țăranilor români de acum un veac
Un preparat scump în meniurile de azi din întreaga lume, hrana de bază a țăranilor...
Anghel Damian șochează: Secretul ascuns care îl macină zilnic! Soțul lui Theo Rose susține că are un sindrom care îl bântuie
Anghel Damian șochează: Secretul ascuns care îl macină zilnic! Soțul lui Theo Rose susține că...
Primele semne că începi să îți pierzi memoria. Vlad Ciurea: ”Abia atunci trebuie să te îngrijorezi”
Primele semne că începi să îți pierzi memoria. Vlad Ciurea: ”Abia atunci trebuie să te...
Donald Trump a lansat „un parfum căruia dușmanii nu-i pot rezista”, ilustrându-i reclama cu fotografia lui Jill Biden
Donald Trump a lansat „un parfum căruia dușmanii nu-i pot rezista”, ilustrându-i reclama cu fotografia...
De ce nu părăsește Rusia cele doua baze militare din Siria. Ce însemnătate au ele pentru Moscova
De ce nu părăsește Rusia cele doua baze militare din Siria. Ce însemnătate au ele...
Este legal să ai două permise de conducere, dacă unul este de rezervă?
Este legal să ai două permise de conducere, dacă unul este de rezervă?
Șoc în „Casa iubirii”! Daniel aruncă bomba despre Julia și lasă pe toată lumea mască! „Dacă nu era atât de fiartă, nu dădea mesaje și în afara emisiunii!”. Aflați ce va păți concurenta în ediția de duminică, 15 decembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D
Șoc în „Casa iubirii”! Daniel aruncă bomba despre Julia și lasă pe toată lumea mască!...
Adevărul despre moartea lui Mircea Diaconu! Știrea momentului
Adevărul despre moartea lui Mircea Diaconu! Știrea momentului
Adriana Bahmuțeanu, mesaj pentru Honorius Prigoană. Băieții lui Silviu Prigoană vor să ia rolul de tată pentru copiii ei. “Eu nu am făcut copil cu Honorius, ca să mă judec pe custodie.”
Adriana Bahmuțeanu, mesaj pentru Honorius Prigoană. Băieții lui Silviu Prigoană vor să ia rolul de...
Breaking News: Explozie devastatoare în Târgu Jiu! Locatarii, în lacrimi: „Eram cu pastilele de inimă în mână, tremuram”
Breaking News: Explozie devastatoare în Târgu Jiu! Locatarii, în lacrimi: „Eram cu pastilele de inimă...
Moştenirea uriaşă lăsată în urmă de Mircea Diaconu. Ar fi împlinit 75 de ani în ajunul Crăciunului. Ioana Calotă:
Moştenirea uriaşă lăsată în urmă de Mircea Diaconu. Ar fi împlinit 75 de ani în...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă butelia!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă...
Alertă de securitate pentru mașinile Škoda!
Alertă de securitate pentru mașinile Škoda!
Monica Bellucci, cea mai în vârstă BOND Girl. „Am fost o fată foarte TIMIDĂ”
Monica Bellucci, cea mai în vârstă BOND Girl. „Am fost o fată foarte TIMIDĂ”
„M-am întristat, fără cuvinte. Cu două zile în urmă...
„M-am întristat, fără cuvinte. Cu două zile în urmă...". Mărturisirea TULBURĂTOARE făcută de Ștefan Bănică,...
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 15 decembrie 2024. Scorpionii vor întâlni oportunități profesionale importante
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 15 decembrie 2024. Scorpionii vor întâlni oportunități profesionale importante
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a...
Taxa pe care NU trebuie să o achiți. E ilegal. Trebuie să notifici cu 30 zile înainte
Taxa pe care NU trebuie să o achiți. E ilegal. Trebuie să notifici cu 30...
Ce religie avea Mircea Diaconu si care era relatia lui cu Dumnezeu: Treaba noastră nu este să trăim cu frica lui Dumnezeu
Ce religie avea Mircea Diaconu si care era relatia lui cu Dumnezeu: Treaba noastră nu...
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
MAE confirmă că un cetăţean român a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia. El este acuzat de spionaj pentru Ucraina
MAE confirmă că un cetăţean român a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia. El este...
Se schimbă banii. Bancnotele care se retrag din circulație. Trebuie să renunți la ele
Se schimbă banii. Bancnotele care se retrag din circulație. Trebuie să renunți la ele
Vești bune pentru șoferi: parcări gratuite. Trebuie doar să completeze o cerere
Vești bune pentru șoferi: parcări gratuite. Trebuie doar să completeze o cerere
https://www.gandul.ro/actualitate/cu-ce-se-ocupa-copiii-lui-mircea-diaconu-actorul-a-fost-un-om-implinit-20380870
https://www.gandul.ro/actualitate/cu-ce-se-ocupa-copiii-lui-mircea-diaconu-actorul-a-fost-un-om-implinit-20380870
Regretul pe care l-a avut Mircea Diaconu: S-a separat cu durere! Actorul a murit la vârsta de 74 de ani
Regretul pe care l-a avut Mircea Diaconu: S-a separat cu durere! Actorul a murit la...
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea...
Cine moștenește averea lui Mircea Diaconu
Cine moștenește averea lui Mircea Diaconu
Secretul Kaufland a fost scos la lumină. Cum ajunge, de fapt, carnea Purland la raft. Este adorată de români, cumpărată în cantitați mari de sărbători, dar puțini știau așa ceva
Secretul Kaufland a fost scos la lumină. Cum ajunge, de fapt, carnea Purland la raft....
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, în care ajung puțini turiști. A renăscut din propria cenușă, are locuri de cazare ieftine și va avea centură. Ține pasul cu Sinaia, Bușteni sau Predeal și are deja zăpadă
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, în care ajung puțini turiști. A renăscut din propria...
Unde își va petrece sărbătorile de iarnă Irinel Columbeanu. Situația în care a ajuns fostul milionar, șocantă
Unde își va petrece sărbătorile de iarnă Irinel Columbeanu. Situația în care a ajuns fostul...
×